Giosi Cincotti – Neapolis in Fabula

Am crescut insoțiți de sunetul muzicii napoletane clasice. Ne place să o ascultăm, chiar și atunci când “clasicismul” său are alte nuanțe. Curioși, dar și oarecum intrigați din cauza titlului, împreuna cu prietenul meu Fabio Pesce am decoperit, prin intermediul proiectului lui Giosi Cincotti, un alt mod de a reintrerpreta (revizita) clasicele refrene napoletane.

“NEAPOLISINFABULA”  este un CD cu eternele cântece napoletane, la care însă nu te aștepți și care te surprind. Este vorba despre un soi de itinerariu care parcurge jazzul, visul și tradițiile ce se află la limita naturaleței si nonșalanței notelor muzicale ale unor povești magice care redesenează detaliile și semnificațiile poveștilor de pe vremuri.

Coperta CD este simplă, fără prea multe înflorituri, iar deschizând cutia se descoperă un compact disc ce ne amintește de “plăcile” de pe vremuri, ca și cum s-ar dori să se creeze ideea trecutului și prezentului care se împletesc.

Albumul începe cu o compilation ce explică imediat care sunt intențiile muzicale: “Uocchie c’arraggiunate” (Falcone, Fieni e Falvo, 1904), “O marenariello” (Ottaviano-Gambardella, 1893), “Canzone marenara” (Donizetti, 1835), “Luna nova” (Di Giacomo-Costa, 1887).  Aranjamentul muzical debutează cu un pian clasic, ce pare un Yamaha C3, cu un sunet ușor stins. După câteva acorduri intră vocea un contrabas, ce aduce un echilibru perfect între instrumente și o voce placută scufundată în muzică. Surprinde in mod plăcut acest medley, fără exagerări de jazz și fără o banalitate  auzită deja. Este important de subliniat prezența unei voci feminine, bine introdusă în interiorul  acestei melodii, o voce care nu se dorește protagonist, lasă spațiu și celorlalte instrumente ce se alternează, având mereu ca solist pianul transformat într-un fir logic al întregului medley. 

Cea de-a doua melodie este intrigantă, diferită de variantele pe care le-am auzit până acum: “E spingole frangese” (Di Giacomo-De Leva – 1888) are acorduri jazz. Inițial sunetele acestea ne amintesc de melodia din desenele animate The Simpsons, pentru ca la final să se transforme în blues. Acesta este momentul în care se intră cu adevărat în atmosfera acestui CD, a cărui muzicalitate te cucerește.

Astfel, “a Vucchella” di D’Annunzio-Tosti (1892) se transformă în notele din Albă ca Zăpada, când prințesa îl așteaptă pe al său prinț cântând “Some Day My Prince Will Come” (o melodie deja interpretată în cheie jazz de Miles Davis),  pentru ca apoi să devină “When you wish upon a star” (parte din coloana sonoră a desenului animat Disney, Pinocchio) și ulterior în “Reginella” (Bovio – Lama – 1904), despre care se știe că este o poveste cu un final mai puțin fericit.

Contaminarea stilurilor și inspirațiilor creionată de Giosi Cincotti – căruia i se datorează proiectul și aranjamentele – nu se oprește aici, ci continuă cu “A Canzone appassiunata” (E. A. Mario – 1922) ce se îmbină cu un tango de Piazzolla, “Maddalena” (Carlo Faiello) ce devine un jazz și  “Michelemmà” , transformată într-o melodie orientală pe baza textului unui autor necunoscut (”Li turche se nce vanno a reposare…”).

Un cântec, ce rupe un pic magia de până acum, este “La Pizzica a Santu Paulo”, unde se reușește crearea unei originale și cuceritoare împletiri de tarantella și jazz.

Este interesant de subliniat că o piesă asemeni unei pietre milenare cum este “Voce ‘e notte” (Nicolardi-De Curtis) este lăsată intactă, tocmai pentru a se evidenția aspectul său <intocabil>.

Ultima piesă, “Reginella”, este printre cele mai surprinzătoare tocmai grație simbiozei create între voce și pian. Și asta pentru că niciunul dintre ele, nici vocea si nici pianul nu încearcă să ia locul celuilalt. Aranjamentul este simplu, ceea ce face ca și pauzele să fie plăcute.

“Muzica este o senzație”  – spune în prezentarea discului Giobbe Covatta,  iar odată ajunși la finalul albumului am fost pe deplin de acord cu această sintagmă. Mai trebuie spus că în idearea CD/ului s-a plecat de la o importantă experiență teatrală, iar acest aspect se simte.

Rezutatul este un experiment muzical ce reunește arta, poezia și magia într-o idee multimedială. Cu înțelepciune, Giosi Cincotti a orchestrat muzici și aranjamente, iar regizorul  Marcello D’Orta (scriitor și autor  al “Io speriamo che me la cavo”, “Dio ci ha creato gratis”, etc.) s-a ocupat de latura teatrală a proiectului.

Mena Cacciapuoti cantă într-un pur dialect napoletan, pe alocuri cu calde inflexiuni etnice. Modul natural în care muzicienii comunică între ei duce la crearea unui produs sonor caracterizat de o evoluție unitară a unui grup, nu ca soliști: Marco De Tilla – contrabas, Michele Maione – percuție, Giosi Cincotti – pian, Marzouk Mejri și Emidio Ausiello – percuție, Pericle Odierna- instrumente de suflat, Enzo Grimaldi – acodeon. În ce privește înregistrările, am remarcat că au fost folosite outboard de calitate. Totodată, este de lăudat alegeria legată de înregistrarea vocii, fără exasperante riverbero și delay, cum de obicei, din nefericire, se întâmplă atunci cand se înregistrează muzică napoletană.

NEAPOLISINFABULA
Edizioni Graf

http://www.myspace.com/neapolisinfabula

Tracklist:
1. Medley: uocchie c’arraggiunate (Falcone Fieni – Falvo)
‘o Marenariello (Ottaviano – Gambardella)
canzone Marenara (Donizetti) Luna nova (Di Giacomo – Costa)
2. ‘E spingole frangese (Di Giacomo – De Leva)
3. Canzone appassiunata (E.A. Mario)
4. Voce ‘e notte (Nicolardi – De Curtis)
5. Maddalena (Carlo Faiello)
6. Michelemmà (rielab. Giosi Cincotti)
7. ‘A Vucchella (D’Annunzio – Tosti)
8. Pizzica a Santu Paulo (rielab. Giosi Cincotti)
9. Reginella (Bovio – Lama)

Puteti comanda CD-ul de Neapolis în fabulei direct la acest link

http://www.edizionigraf.it/schedaneapolisinfabula.htm

Traducere de Gabriela Pentelescu